Tevere - Statuie lyrics

Sufletu' imi da branci, in magia unor stanci,

Vasele mi-le descurci ,inima imi curgi!

In dungi si pori, cioplit in scari, ciuntit parca de chiori...

Un monolit.

Om neclintit ce vreau sa stiu...

De ce sunt viu? …In piei si oase de granit,

Din coapse–nmarmurit, de ochii ei sunt impietrit

Ochii de Vasilisc, meduza ce ma schimbi in sfinx

Rasu-ti de linx…

Te-ntrebi… ”Oare vorbeste?”,

“Oare dac-ar trai mi-ar spune ca ma iubeste?”

Ma priveste imprejur, de parca-i fermecata,

De parc-ar vrea sa-mi piarda, conturul de piatra

De parca lumea-i toata, sta-n ochii mei de creta

De parc-as vrea s-o iau in brate, marmurele-mi hoate!

Stau in areta…

Ma admira…

Ma saruta,

Stana mi-e pierduta, dar gura mi-e prea muta!

Iar gura-i mi-e prea multa…

Sufla greu viscole…

Diastole si sistole strecoara buze pe furis

Un invelis de viata, pe obrajii mei din flis,

Te scuturi toata-n fluturi, in lumea mea de nuduri

Te vanturi toata-n vulturi, ma gadili toata-n ganduri!

Solidele-mi tesuturi, se-ntind si te cuprind.

Noi intre scuturi… Iar toate clipele fugind…

O vad pe ea tinandu-ma si imi da drumul,

Eu doar visam… Acum, conglomerate fumuri,

Imi spune “pa” razand…

Inclestat de tacut, vreau sa-I raspund

Nu stie… E vesela ,zglobie, ca la-nceput

Sufla-n urechile–mi de lut:

“O sa ma-ntorc la toamna”,

Eu statuie, ea doamana.

Ea ma sculpteaza-n goana…

Eu din iubïre o cant...